„Zile şi Nopţi de Literatură\" a debutat cu… premiile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În premieră. Deschidere inedită

„Zile şi Nopţi de Literatură\" a debutat cu… premiile

Cultură 07 Iunie 2010 / 00:00 605 accesări

Cea mai aşteptată manifestare culturală a începutului de sezon, Festivalul Internaţional „Zile şi Nopţi de Literatură\", şi-a deschis pentru a noua oară porţile, în tradiţionalele locaţii de la malul mării, din Mangalia şi Neptun. Prestigiosul festival care, anul acesta, reuneşte aproximativ şaptezeci de oameni de litere din ţară şi de peste hotare, a debutat oficial, ieri seară, la Complexul Ambasador din Neptun, cu ceremonia de decernare a premiilor. Începutul ediţiei 2010 a festivalului a stat sub semnul atipicului, întrucât, până acum, participanţii erau obişnuiţi să asiste la momentul festiv de acordare a distincţiilor abia la finalul lucrărilor.

Festivitatea de decernare a trofeelor: Marele Premiu „Ovidius” (în valoare de 10.000 euro), oferit de Ministerul Culturii unei personalităţi literare de notorietate şi Premiul Festivalului (5.000 euro), acordat unui tânăr scriitor de Primăria Sectorului 2 Bucureşti, prin sponsorii săi, s-a desfăşurat în prezenţa unui public select, format din scriitori, traducători, editori, critici şi redactori de presă literară, din ţară şi străinătate. Participanţii la festival provin din România, Armenia, Bosnia şi Herţegovina, Canada, Cipru, Egipt, Franţa, Germania, Israel, Marea Britanie, Macedonia, Muntenegru, Polonia, Republica Moldova, Serbia, Slovacia, Slovenia, Turcia şi Ungaria. Nu au lipsit personalităţi de marcă ale vieţii culturale româneşti, autorităţi locale - primarul Mangaliei, Mihai Claudiu Tusac, ministrul Culturii, Kelemen Hunor, primarul sectorului 2 Bucureşti, Neculai Onţanu, directorul festivalului şi vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România (USR), Irina Horea, Varujan Vosganian sau scriitorii locali, membri ai USR Dobrogea, printre care poetele Amelia Stănescu şi Emilia Dabu. Gazda manifestării a fost, din nou, preşedintele USR, Nicolae Manolescu, cel căruia i-a revenit misiunea de a anunţa mult-aşteptatele premii.

Madeleine Thien: Premiul pentru un tânăr scriitor. Anul acesta, Premiul Festivalului pentru un tânăr scriitor i-a revenit unei scriitoare canadiene de origine malaiezo-chineză, Madeleine Thien. Premiul i-a fost înmânat romancierei, considerată un talent de o mare forţă creatoare, de către primarul sectorului 2 Bucureşti, Neculai Onţanu. Autoarea cărţii „Certitudine” (2006), care i-a adus consacrarea şi despre care Nicolae Manolescu a spus că „a ajuns în Canada la fel de populară ca ‘Pacientul englez’”, a mulţumit României şi Mangaliei pentru premiu, precum şi pentru oportunitatea de a fi prezentă la festival şi de a face schimb de opinii.

Jean d’Ormesson: Marele Premiu „Ovidius”. Premiul „Ovidius” a fost decernat, ieri seară, de ministrul Culturii uneia dintre cele mai marcante personalităţi ale literaturii franceze, nuvelist, eseist, filosof şi jurnalist, Jean d’Ormesson. Fost editor al publicaţiei „Le Figaro”, membru al Academiei Franceze, cu o operă filosofică şi literară impregnată de spiritul umanist, Jean d’Ormesson a spus, cu mult umor, la primirea distincţiei: „Aţi avut dreptate să mă alegeţi!”. Cunoscător al limbii române, laureatul festivalului a amintit că a avut onoarea de a-i cunoaşte pe Eugene Ionesco şi Emil Cioran. Discursul ţinut de Jean d’Ormesson a abordat problema crizei mondiale, dar s-a încheiat într-o notă optimistă: „România este un exemplu de speranţă. Trăiască România!”.

Astăzi, de la ora 9.30, la Hotelul President din Mangalia are loc deschiderea oficială a lucrărilor Colocviului cu tema „Mărirea şi decăderea personajului în ficţiunea literară”. Cele două sesiuni de comunicări, programate între orele 9.30-11.00 şi 12.00-14.00, vor fi moderate de Eugen Negrici. Sesiunile de comunicări vor continua, mâine, de la ora 9.30, respectiv 12.00 şi vor fi moderate de preşedintele Uniunii Scriitorilor din România (USR), Nicolae Manolescu. Din programul festivalului nu lipsesc lecturile de poezie care se vor desfăşura în primele două zile ale săptămânii, de la orele 17.30 şi 20.00.

Organizatorii festivalului sunt: Uniunea Scriitorilor din România, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, Primăria Municipiului Mangalia, Institutul Cultural Român şi Institutul Polonez, alături de Primăria sectorului 2 Bucureşti.



12