Reprezentanţii Organizaţiei Studenţilor Basarabeni (OSB) din Constanţa, au anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că organizează în perioada 25-27 martie, Festivalul “Zilele Basarabiei\", ediţia a IV-a, a cărui deschidere oficială va avea loc astăzi, la ora 10.00, în Aula Magna a Universităţii “Ovidius\". Manifestarea marchează împlinirea a 93 de ani de la unirea Basarabiei cu România şi îşi propune să aducă în atenţia publicului caracteristicile evoluţiei istorice a românilor din stânga Prutului în acest interval de timp, precum şi dorinţa acestora de integrare în aria culturală românească şi europeană căreia îi aparţin, a declarat liderul OSB Constanţa, Anatol Tinica. “Obiectivele de bază ale Festivalului “Zilele Basarabiei\" sunt informarea corectă a publicului din România asupra particularităţilor culturale ale comunităţilor româneşti din Basarabia şi Bucovina şi crearea mijlocelor de educare a studenţilor şi elevilor basarabeni în spiritul unităţii naţionale şi promovarea în rândurile lor a ideilor proeuropene”, a spus liderul OSB Constanţa. Conform acestuia, festivalul va avea un program încărcat, care va conţine lansări de cărţi, o expoziţie de fotografii cu mănăstirile rupestre din Basarabia, un simpozion ştiinţific, dar şi alte surprize plăcute pentru invitaţi. Tinica a mai ţinut să mulţumească sponsorilor principali ai festivalului, Primăria Municipiului Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa, pentru sprijinul oferit şi a spus că, pe lângă reprezentanţii autorităţilor locale şi invitaţi din ţară şi străinătate, sunt aşteptaţi la evenimente şi constănţenii. La rândul său, reprezentantul OSB Constanţa, Alexandrin Moiseev, a făcut un apel către constănţeni să celebreze împreună cu studenţii basarabeni o sărbătoare a tuturor românilor.