Zilele comunei Siliştea, la a patra ediţie

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zilele comunei Siliştea, la a patra ediţie

Administrație 01 August 2006 / 00:00 1218 accesări

“Zilele Siliştei“ au ajuns, în acest an, la a patra ediţie şi se vor desfăşura în perioada 11 – 13 august. Potrivit afirmaţiilor primarului comunei Siliştea, Mihai Soare, cu această ocazie va fi organizată o serie de manifestări culturale, artistice şi sportive. “Reuşim să organizăm această sărbătoare a noastră cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa (CJC). Vor avea loc mai multe concursuri, iar pentru concurenţi vom acorda diplome. Am reuşit să invităm mai multe trupe şi artişti recunoscuţi din ţară care să ia parte la sărbătoarea noastră. Nu vor lipsi, evident, ansamblul folcloric “Silişteanca“ şi asociaţia de tineret “Steaua Speranţei“ din comună. Se vor desfăşura meciuri de fotbal pe mai multe categorii, curse de cai, concurs de miss şi mister, dar şi multe alte competiţii. Ne străduim ca totul să iasă cît mai bine, iar localnicii să fie mulţumiţi şi să se simtă bine“, a declarat primarul Soare. Pentru o bună desfăşurare a evenimentelor, administraţia locală a pregătit fonduri în valoare de 50 de milioane de lei, în mare parte aceştia provenind de la CJC.

În altă ordine de idei, edilul şef al comunei a mai spus că se află în stadiu incipient mai multe proiecte ce ţin de dezvoltarea infrastructurii din localitate. Printre acestea se numără un proiect de pietruire drumuri în localitatea Siliştea şi satul Ţepeş Vodă şi unul de canalizare şi amenajare a unei staţii de epurare în cele două localităţi. “Vom încerca să obţinem fonduri de la Guvern pentru cele două proiecte, pentru că fondurile pe care le avem nu ne ajung decît pentru hîrtiile pe care trebuie să le facem“, a mai spus Soare.



12