Noul preşedinte al FIFA, brazilianul Joao Havelange, a lansat înaintea ediţiei spaniole un ambiţios program de universalizare a fotbalului, concretizat prin mărirea numărului de finaliste la 24. România a ratat calificarea, deşi a smuls trei puncte Angliei, după 2-1 la Bucureşti şi 0-0 pe "Wembley", cînd Shilton a salvat, chiar pe linia porţii, golul ce purta semnătura lui Balaci... Dubla cu Ungaria (0-1 şi 0-0) şi uluitorul 0-2 cu Elveţia a spulberat visul generaţiei Iordănescu. Mondialul spaniol a avut momente penibile. Gazdele au fost favorizate pentru a trece de grupe, cîştigînd meciul cu Iugoslavia în urma unui penalty-cadou al danezului Sörensen. A urmat gafa monumentală a arbitrului rus Stupar, convins de un şeic arab să anuleze un gol Franţei, pe motiv că fotbaliştii kuweitieni fuseseră induşi în eroare de un fluier din tribune! Dar cea mai mare ruşine rămîne "amicalul" RFG - Austria, cîştigat de germani în urma unei regii evidente, pentru ca echipa lui Jupp Derwall să obţină calificarea în dauna Algeriei (în faţa căreia suferise o umilitoare înfrîngere). Au fost însă şi meciuri de neuitat. Brazilia lui Tele Santana avea un palmares impresionant şi era marea favorită, dar Socrates, Zico & comp şi-au încheiat şirul victoriilor în faţa surprinzătoarei "squadra azzurra". 20.000 de suporteri brazilieni şi samba lor neîntreruptă au tăcut în faţa fenomenalului Paolo Rossi. Victoria asupra Argentinei lui Maradona (2-1) a declanşat "seria" Rossi, care a doborît mitul cariocas (trei goluri contra Braziliei!), a lichidat rapid Polonia (două goluri) şi a aprins scînteia în finala pe care azzurrii au încheiat-o triumfători. RFG făcea pasul spre ultimul act după un meci memorabil pe 8 iunie, la Sevilla, contra Franţei. În prelungiri, "cocoşii" au avut 3-1, dar Platini & comp s-au crezut prea devreme cîştigători şi vest-germanii au remontat incredibil prin Rummenigge şi Klaus Fischer. Pentru prima dată la un turneu final s-au executat lovituri de departajare, "victimele" fiind Stielike, Six şi Bossis. Hrubesch a dat lovitura de graţie Franţei, incapabilă să-şi revină din şoc în finala mică, pierdută în faţa Poloniei lui Boniek (2-3).

Finala s-a disputat la 11 iulie, pe stadionul "Santiago Bernabeu" din Madrid, în prezenţa a 110.000 de spectatori. Arbitrul brazilian Coelho a condus formaţiile: Italia: Zoff - Gentile, Collovati, Scirea, Cabrini - Conti, Oriali, Bergomi, Tardelli - Rossi, Graziani (8 Altobelli, 88 Causio); RFG: Schumacher - Kaltz, K.H.Förster, Stielike, Briegel - Dremmler (63 Hrubesch), Breitner, Rummenigge (70 H.Müller), B.Förster - Fischer, Littbarski; Scor 3-1 (0-0). Au marcat: Rossi 57, Tardelli 69, Altobelli 81/ Breitner 83. Rossi a marcat a şasea oară consecutiv, gol care a dezlănţuit recitalul trupei lui Enzo Bearzot. La 40 de ani, Dino Zoff a ridicat deasupra capului Cupa Mondială, în prezenţa preşedintelui Italiei, Alessandro Pertini. Italia a trăit la intensitate maximă momentul: la o mînăstire, maicile au jucat tarantella în cinstea victoriei, iar strigătele "Rossi! Rossi!" ale tifosilor au acoperit vocea unui tenor la Scala din Milano!