Pe data de 15 octombrie, la nivel global este celebrată Ziua Internaţională a Nevăzătorilor, denumită şi Ziua Bastonului Alb. Pe plan naţional, evenimentul este salutat de Asociaţia Nevăzătorilor din România. Aceasta, sub denumirea de „Societatea Orbilor din România”, a fost întemeiată sub patronajul Reginei Elisabeta a României, în 1909. În anul următor, statutul organizaţiei este aprobat prin Decret Regal şi publicat în Monitorul Oficial din 14 noiembrie. La 1 februarie 1961 se înfiinţează şi Filiala Dobrogea a Asociaţiei Nevăzătorilor din România, care a organizat şi cuprins în rândurile sale toate persoanele deficiente de vedere din această zonă. Denumirea se
schimbă, ulterior, ţinându-se cont de organizarea administrativă, în Filiala Interjudeţeană Constanţa-Tulcea. Organizaţia dobrogeană are mai multe obiective, printre care se numără identificarea nevăzătorilor pentru înscrierea ca membri, îndrumarea şi sprijinirea lor pentru şcolarizare, sprijinirea pentru încadrarea în muncă, organizarea de cluburi, biblioteci, fonoteci, formaţii artistice, concursuri culturale, excursii, timp liber, spectacole, organizarea activităţilor sportive. De asemenea, filiala zonală desfăşoară mai multe acţiuni, cum ar fi proiectul de sensibilizare şi reabilitare a poziţiei nevăzătorilor în societate „Cunoaşte-mă dincolo de bariera întunericului”, desfăşurat fără nicio susţinere financiară, ci numai cu sprijinul câtorva persoane inimoase. Cu ocazia Zilei Bastonului Alb, la Constanţa se desfăşoară faza zonală a concursurilor \"Pe meridianele lumii\" şi \"Imaginea ta contează\". La acestea, care vor începe la ora 9,30, la sediul filialei din strada Traian, nr. 56, vor participa concurenţi ai filialelelor Argeş, Bucureşti, Brăila, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Prahova şi Vâlcea.