Canalul Dunăre - Marea Neagră (CDMN) va împlini astăzi 24 de ani de la deschiderea oficială, construcţia fiind inaugurată în 1984, după aproape nouă ani de lucrări intensive de construcţie. Canalul Dunăre-Marea Neagră leagă porturile Cernavodă, de pe Dunăre, şi Constanţa Sud de la Marea Neagră, scurtînd drumul spre portul Constanţa cu aproximativ 400 de kilometri. Canalul constituie veriga ce leagă traficul maritim prin portul Constanţa de traficul fluvial pe apele interioare europene, fiind parte componentă a coridorului paneuropean de transport dintre Marea Neagră şi Marea Nordului, prin Canalul Rin - Main - Dunăre, formînd o importantă rută de transport cu costuri reduse pentru o gamă largă de mărfuri şi servicii. Construcţia canalului a început iniţial în 1949, mulţi dintre muncitori fiind deţinuţi pe motive politice în închisorile comuniste. Lucrările au fost sistate în 1955 şi reluate abia în 1975. Canalul a fost inaugurat aproape nouă ani mai tîrziu, la 26 mai 1984. Cu o lungime de 64 de kilometri, o adîncime de şapte metri, o lăţime la bază de 70 de metri şi la suprafaţă de 110 - 140 de metri, canalul are o capacitate anuală maximă de transport de 75 de milioane tone de marfă. Pescajul maxim admis este de 5,5 metri, permiţînd astfel accesul navelor fluviale şi a celor maritime mici. „Importanţa CDMN rezidă şi din faptul că transportul pe apă este cel mai ieftin şi ecologic mod de tranzit, iar pentru România această investiţie îşi va avea beneficiile sute de ani, fiind cunoscute canale egiptene vechi de 2.000 de ani pe care încă se poate naviga”, a declarat directorul general al Companiei Naţionale „Administraţia Canalelor Navigabile” SA Constanţa, Ovidiu Cupşa. El a mai precizat că principalul avantaj al canalului îl constituie legătura directă cu Portul Constanţa, cel mai mare port maritim de la Marea Neagră şi unul dintre cele mai mari din Europa. Conform contractului colectiv de muncă, cu ocazia Zilei Canalului, angajaţii companiei vor beneficia de o zi liberă! Tot cu această ocazie, Patronatul, împreună cu Sindicatul Unit Dunăre - Marea Neagră, va organiza ieşiri în aer liber pentru angajaţi la toate punctele de lucru ale companiei. Tot astăzi va avea loc şi o slujbă de sfeştanie şi botezul noii ambarcaţiuni de intervenţie rapidă a CN ACN.