La 12 noiembrie 1859, domnitorul Al I Cuza, prin Ordinul de Zi nr. 83, a semnat actul de constituire a \"Secţiei a II-a\" din cadrul \"Corpului de Stat Major General\", ca prim element organizat al cercetării Armatei Române. Cum era şi firesc, această dată s-a constituit în ziua “onomastică” a cercetaşilor militari. Cu ocaza zilei lor, ne-am îndreptat atenţia asupra celor care poartă pe uniformele camuflaj de deşert, în Irak, semnul Rozei Vînturilor, emblema cercetaşilor.

„Audi, vidi, sile!”

Reuşita oricărei misiunii este asigurată de deţinerea informaţiei. Depinzînd de doi factori, timpul şi calitatea, informaţia este baza deciziilor luate de factorii de conducere şi totodată salvează vieţii omeneşti. Reuşita misiunii pe care o au militarii constănţeni la Tallil este asigurată de fiecare dată de cercetaşii din compunerea Batalionului 341 Infanterie „Rechinii Albi”. Aflaţi de fiecare dată în avangarda subunităţilor din aria de responsabilitate a batalionului, atît pe timp de zi cît şi pe timp de noapte, cercetaşii „Rechinilor Albi” conferă colegilor de misiune prin ceea ce întreprind în sprijinul lor un plus de siguranţă. Ceea ce pentru unii dintre constănţenii aflaţi în Teatrul de Operaţii din sudul Irakului cîteodată pare banal, pentru ei înseamnă sudoare şi risc. Filtrul minţii cercetaşului rezultă informaţia necesară deciziei. Ei au învăţat să citească detaliile de planimetrie, atitudinile şi sentimentele localnicilor, urmele lăsate de trecerea unei maşini, a unui om sau animal. Ei sînt cei care iau pulsul fierbinte al ariei de responsabilitate. Sînt primii care se expun pericolului şi care îşi sacrifică viaţa pentru ceilalţi dacă situaţia o impune. A fi cercetaş înseamnă să vezi şi să nu fii văzut, să auzi fără a fi auzit, de fapt să fii discret dar, totodată, omniprezent. „Audi, vidi, sile!” („Ascultă, urmăreşte şi taci”) este motto-ul care defineşte blazonul cercetaşilor!

Cercetaş nu poate ajunge oricine, mulţi doresc să primească dreptul de a purta pe mîneca vestonului semnul Rozei Vînturilor dar foarte puţini îl şi obţin. Comandantul plutonului de cercetaşi este sublocotenentul Bogdan Crintea. El a ales încă de pe băncile Academiei Forţelor Terestre cercetăşia. Se află la prima misiune, iar în regiunea Dhi Qar a avut posibilitatea să probeze pe viu ce a învăţat în timpul studiilor de specialitate. Tot aici a înţeles că spiritul de echipă, coeziunea, încrederea în camarazi sînt elemente care definesc cariera unui cercetaş.

Pentru mulţi dintre militarii din subunitatea de cercetare, această profesie şi-a pus amprenta asupra destinelor lor. Caporalul Nicolaie Sbîngu este de treisprezece ani cercetaş şi a participat la misiunile desfăşurate în Kosovo, Afganistan şi Irak. Caporalul Florin Ursu este de şase ani cercetaş, iar în urmă cu doi ani a fost în Afganistan. În luna aprilie a aceluiaşi an, cu cîteva zile înainte de „Sărbătoarea Paştelui”, acesta a făcut parte dintr-o patrulă care a fost implicată într-un eveniment soldat cu avarierea unui transportor şi rănirea a doi militari, dar nu s-a gîndit o clipă să îşi schimbe specialitatea militară. Sergentul major Adrian Basarim şi caporalul Florin Costea sînt şoferi pe Hummwv-urile cercetaşilor. Nici responsabilităţile lor nu sînt uşoare: sînt primii care observă un potenţial pericol, iar de memoria lor vizuală depinde foarte mult deplasarea patrulelor pe traseele stabilite. În pustiul torid, unde nu există indicatoare, ei fac minuni prin modul cum se orientează cu maşinile de luptă. Media de vîrstă a celor de la Cercetare se situează la douăzeci şi cinci de ani. Cînd totul se încheie, aceşti tineri se retrag cu discreţie, lăsînd în urma lor... reuşita.