Comuna Lumina a fost, duminică, în sărbătoare, ziua localităţii constănţene fiind marcată printr-o serie de manifestări artistice organizate în aer liber, pe un teren special amenajat de Primărie pentru acest eveniment. Din programul artistic dedicat Zilei Comunei Lumina au făcut parte dansuri susţinute de copiii grădiniţei din localitate, coregraf fiind Manuela Niculae, precum şi momente deosebite oferite de corul şi trupa de dans a şcolii din Lumina. Primarul comunei, Dumitru Chiru, a declarat, încântat: „În Lumina avem în jur de 1000 de copii implicaţi în diverse manifestări artistice, care ne pot ajuta oricând pentru susţinerea oricărui program cultural\".
Invitatele speciale ale manifestării au fost prietenele cunoscutei emisiuni de la Neptun TV, „Bărcuţa cu Poveşti” - prezentă şi ea printre micii artişti - Elena Păunescu, Andreea Dragu şi Erika Isac, soliste de muzică uşoară care au câştigat numeroase premii şi trofee la concursurile de gen. De asemenea, participanţii la evenimentul prezentat de Mirela Pană au fost încântaţi să asiste la reprezentaţiile oferite de ansamblul multietnic „Prietenia\" din Mihail Kogălniceanu, care a susţinut o serie de dansuri româneşti, tătăreşti şi aromâne, dar şi de „Brâuleţul dobrogean\", Ansamblul „Elpis\" şi „Audeo\", Ion Amititeloaie, Ion Drăgan, Liliana şi Violeta Geapană, formaţia de muzică sud-americană Los Marineros - Mariachi şi Dasudui Band şi Mirela Pană.