„Ziua Copilului din Republica Turcia”, sărbătorită la Constanţa şi Hîrşova

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Ziua Copilului din Republica Turcia”, sărbătorită la Constanţa şi Hîrşova

Cultură 22 Aprilie 2009 / 00:00 524 accesări

„Ziua Copilului din Republica Turcia”, sărbătoare care este celebrată, anual, pe data de 23 aprilie, şi la Constanţa, va fi marcată, mîine, printr-o serie de manifestări cultural-educative destinate elevilor de etnie turcă din judeţ. Evenimentele sînt organizate de Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR), în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) şi vor avea loc la Palatul Copiilor din Constanţa, mîine, începînd cu ora 10.00. Manifestările se vor desfăşura sub forma unor concursuri de dansuri tradiţionale turceşti, de costume ale personajelor din poveşti, recitări de poezii şi interpretări de cîntece, pe categoriile de vîrstă 7-10 ani şi 11-14 ani. În concurs se vor înscrie peste 100 de copii care studiază limba turcă şi au aptitudini artistice deosebite. Cei mai buni dintre cei aceştia vor primi premii din partea UDTR. La eveniment vor participa preşedintele UDTR, Osman Fedbi, secretarul general Ervin Ibraim şi deputatul UDTR Iusein Ibram.

De asemenea, „Ziua Copilului din Republica Turcia” va fi sărbătorită şi la Hîrşova. Preşedintele filialei UDTR din localitate, Memet Redvan, în parteneriat cu Şcoala Generală nr. 1, organizează, pentru copiii de etnie turcă, o expoziţie de desene şi un spectacol de dansuri tradiţionale turceşti. Participanţii la eveniment vor primi cadouri din partea Consulatului General al Turciei la Constanţa.

„Ziua de 23 aprilie este o zi cu profunde semnificaţii pentru turcii de pretutindeni deoarece, în 1920, la această dată, s-a reunit pentru prima dată Parlamentul, consfinţind independenţa şi suveranitatea Turciei”, a specificat PR-ul UDTR, Sorina Asan. În 1928, Mustafa Kemal Atatürk, fondatorul Turciei moderne, a dedicat această zi copiilor, în semn de respect pentru generaţiile tinere care reprezintă viitorul unei naţiuni.

Taguri articol


12