Ansamblurile folclorice „ Fidanlar”, „Şirinler” şi „Kardelen” ale Uniunii Democrate Turce din România au participat în perioada 20-24 aprilie, la Festivalul Internaţional Independent al Copiilor Lumii, desfăşurat în orașul turcesc Ayvalık. Festivalul a fost organizat cu prilejul Zilei Suveranităţii Naţionale şi a Copilului care se sărbătoreşte în Republica Turcia la 23 aprilie şi a reunit ansambluri folclorice din: Bulgaria, Macedonia, România şi Turcia. Anul acesta, în 23 aprilie, a avut loc parada costumelor populare, unde cele trei ansambluri folclorice ale UDTR au defilat alături de reprezentanţii autorităţilor publice locale şi de alte 14 grupuri de dans. Membrii ansamblurilor folclorice din România au susţinut programe artistice la Şcoala „Mecit Ataklı” şi pe scena amfiteatrului din Ayvalık, în cadrul unui spectacol de gală. Potrivit declaraţiei preşedintei Comisiei de cultură a UDTR, Serin Türkoğlu, echipele din România au fost felicitate de prefectul Gökhan Görgüarslan şi de inspectorul şcolar general, prof. Güner Bahadir şi au primit plachete din partea Instituţiei Prefectului şi a Primăriei din Ayvalık. Ansamblurile folclorice ale UDTR au fost însoţite de profesorii coordonatori, Melek Osman şi Firdes Musledin.