Ambasada Federaţiei Ruse a organizat, sâmbătă, cu ocazia Zilei Diplomaţiei Ruse, o competiţie sportivă la care au fost invitaţi şi diplomaţi români, una dintre competiţii, ştafetă veselă, surprinzând prin ineditul probelor, între care tragerea cablului. Evenimentul a avut loc la Şcoala Rusă din Bucureşti şi a constituit un bun prilej de întâlnire sportivă între diplomaţii din cele două ţări. Participanţii au avut ocazia să se întreacă la patru competiţii sportive: baschet, tenis de masă, şah şi ştafetă veselă. Cea din urmă probă sportivă, ştafeta veselă, a surprins prin ineditul probelor, precum tragerea cablului, alergare cu două mingi de baschet, preluarea unui baston de ştafetă, ceea ce a generat o atmosferă de veselie şi bună dispoziţie.
La ceremonia de deschidere au participat ambasadorul Federaţiei Ruse, Alexander Ciurilin, şi secretarul de stat în MAE, Anton Niculescu. Atmosfera destinsă dintre diplomaţii ruşi şi români pare să indice că scandalul de spionaj dintre Rusia şi România, izbucnit în vara anului trecut, a fost dat uitării. Nu este singurul semnal în acest sens. Preşedintele Traian Băsescu l-a primit la începutul acestei luni, la Palatul Cotroceni, pe preşedintele companiei ruse Lukoil, Vagit Alekperov, acesta prezentându-i şefului statului intenţiile de dezvoltare pe piaţa românească, într-o întâlnire la care a participat şi ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Alexander Ciurilin. Potrivit unui comunicat al Preşedinţiei, preşedintele Traian Băsescu a exprimat deschiderea autorităţilor române faţă de investiţiile străine, apreciind faptul că Lukoil a investit până în prezent peste un miliard de dolari în ţara noastră. În plus, şeful diplomaţiei române Teodor Baconschi declara, miercuri, că are mandat şi idei în vederea normalizării relaţiei cu Rusia şi lucrează la gesturi simbolice de sporire a încrederii şi, chiar dacă nu a putut da detalii, speră că anul acesta se va înregistra o revenire la un ton normal.
Arestarea diplomatului român Gabriel Grecu la Moscova, în august anul trecut, sub acuzaţia de spionaj a intervenit într-un moment în care relaţiile dintre România şi Rusia erau oricum încordate. Preşedintele României nu a mai fost la Moscova de la începutul primului său mandat, în 2005, an în care Traian Băsescu s-a dus de două ori în Federaţia Rusă. Pe de altă parte, oficialii de la Moscova au criticat, în ultimii ani, amplasarea bazelor militare americane pe teritoriul României, după cum, în repetate rânduri, partea română a criticat decizia Rusiei de a-şi mentine prezenţa militară în Transnistria, afirmând că prezenţa militară rusă ar putea consolida poziţiile autorităţilor nerecunoscute de la Tiraspol. Preţul mare de livrare a gazului rusesc pentru România a fost, de asemenea, un subiect amplu dezbătut. În ajunul summi-tului OSCE din luna decembrie anul trecut, preşedintele Traian Băsescu declara într-un interviu pentru România Liberă că între România şi Rusia există neîncredere reciprocă.