Vineri a fost sărbătorită Ziua Dunării, la iniţiativa Comisiei pentru Protecţia fluviului Dunărea. Dunărea şi afluenţii săi formează unul dintre cele mai importante sisteme acvatice din Europa. De mii de ani, fluviul Dunărea a jucat un rol crucial în dezvoltarea politică, socio-economică şi culturală a Europei, fiind cel mai internaţional bazin hidrografic din lume, acoperind 817.000 km2, 1/3 din Europa. Administraţia Naţională “Apele Române” este autoritatea competentă pentru implementarea Directivei Cadru în domeniul apei. Specialiştii Administraţiei Naţionale “Apele Române” participă activ la întâlnirile grupelor de experţi din cadrul ICPDR, precum şi la elaborarea documentelor de la nivelul bazinului Dunării. „Ziua Dunării este pentru Administraţia Naţională “Apele Române” un prilej de a focaliza atenţia opiniei publice asupra necesităţii protejării apelor din bazinul Dunării şi de a reliefa îndatoririle şi responsabilităţile noastre, ale celor cu atribuţii în protejarea şi valorificarea resurselor de apă, cât şi de a cere implicarea şi suportul tuturor factorilor interesaţi, în general, şi a publicului larg, în special, pentru îndeplinirea obiectivelor de mediu”, a declarat dr. ing. Vasile Pintilie, director general al Administrației Naționale “Apele Române”. Vineri, ministrul Mediului şi Pădurilor, Rovana Plumb, a participat la Masa rotundă „Dunărea: Rinul Europei Centrale și de Est sau Coridorul Verde al Europei!”, organizată de Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Asociaţia „Salvaţi Dunărea şi Delta” la Muzeul Țăranului Român. Cu acest prilej, ministrul Rovana Plumb a semnat contractul de finanțare pentru ”Proiectul româno-bulgar de cooperare în zona comună de graniţă a Dunării: Danube WATER”, derulat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013. Proiectul are ca scop modernizarea şi dezvoltarea programului integrat de măsurători calitative şi cantitative pe sectorul comun al fluviului Dunărea, de către România şi Bulgaria.