Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa şi Muzeul Militar oraganizează, astăzi, cu ocazia sărbătorii Înălţării Domnului - Ziua Eroilor, o acţiune la Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I, filiala Constanţa, unde sunt invitate două clase de elevi ai Şcolii Generale cu clasele I – VIII „Remus Opreanu” din Constanţa. În prima parte a programului pregătit pentru vizitatori, celor 50 de elevi le vor fi prezentate exponatele muzeului militar. „Când ne pregătim să întâmpinăm Ziua Eroilor, facem un apel către toţi cetăţenii să contribuie cu gândul, dar mai ales cu fapta la revigorarea cultului pentru cinstirea eroilor şi readucerea în demnitate a locurilor lor de veşnică odihnă“, a declarat directorul muzeului militar, prof. Costin Scurtu. În a doua parte a evenimentului, reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa vor prezenta invitaţilor un film documentar şi vor discuta cu elevii despre activitatea armei. Un jandarm veteran, în vârstă de 87 de ani, le va povesti copiilor întâmplările prin care a trecut slujind Jandarmeria în cel de-al Doilea Război Mondial. „Suntem privilegiaţi că, în acest an, participăm alături de tinerii noştri invitaţi la o lecţie de istorie scoasă din manualele şcolare şi transpusă, cu toate elementele de epocă, la Muzeul Militar. Acesta este un preambul pentru ziua prăznuirii Înălţării Domnului, zi de pomenire a Eroilor Neamului, marcată anul acesta joi, 13 mai. La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa şi la subunităţile din judeţ se vor organiza activităţi ocazionate de această dublă sărbătoare“, a declarat insp. şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, lt. col. Marian Ureche. Comemorarea eroilor căzuţi în război, se organizează în fiecare an, la 40 de zile după Sfintele Paşti, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Înălţarea Domnului, începând cu anul 1920. În toate bisericile, mănăstirile şi catedralele ortodoxe din ţară şi străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români căzuţi de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credinţă, libertate, dreptate şi pentru apărarea ţării şi întregirea neamului. În România, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de sărbătoare naţională, în spiritul tradiţiei europene.