Comunitatea tătară a sărbătorit, ieri, Ziua Etniei Tătare din România, la sediul Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România (UDTTMR), filiala Constanţa. În istoria tătarilor, 13 decembrie este data la care a fost proclamată, în 1917, prima republică tătară. Din iniţiativa deputatului comunităţii tătare în Parlamentul României, drd. Aledin Amet, în urmă cu cinci ani s-a adoptat legea potrivit căreia, la 13 decembrie, comunitatea tătară celebrează Ziua Etniei Tătare din România. Cu acest prilej, la Monumentul Eroilor Musulmani din Cimitirul central al municipiului Constanţa s-au depus ieri coroane de flori. De asemenea, la sediul UDTTMR s-au întâlnit membrii comunităţii tătare, unde au sărbătorit de ziua lor. “Consulatul Republicii Turcia la Constanţa sprijină comunitatea turco-tătară din România în vederea conservării fidelităţii naţionale a tătarilor din România. Turcii şi tătarii din România au ştiut să îşi conserve tradiţiile, obiceiurile şi cultura, Dobrogea fiind un model de convieţuire interetnică”, a declarat Excelenţa Sa, Füsün Aramaz, consulul general al Republicii Turcia la Constanţa. La rândul său, preşedintele UDTTMR, Amet Varol, le-a urat membrilor comunităţii “Sărbători Fericite!”. “Transmitem tuturor tătarilor, atât din ţară cât şi din străinătate, că cel mai important lucru este să fim uniţi. Pe această cale le doresc etnicilor tătari “Sărbători Fericite!”. Totodată, trebuie să arătăm că formăm o echipă şi să ne unim în continuare pentru a promova şi a dezvolta, şi pe viitor, obiceiurile, tradiţiile noastre culturale şi artistice”, a declarat preşedintele UDTTMR. În programul dedicat Zilei Etniei Tătare a avut loc şi lansarea volumului „Tătarii în izvoarele arhivistice româneşti’’ – Volumul I „Comunitatea musulmană în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii’’ – editori: prof.univ.dr. Valentin Ciorbea, dr. Laura Stancu şi drd. Aledin Amet, prin finanţarea UDTTMR.