Parchetul şi instanţele constănţene îşi deschide astăzi, porţile, cu ocazia “Zilei Europene a Justiţiei Civile”, eveniment care-şi propune să le reamintească cetăţenilor faptul că justiţia este un serviciu public transparent. Cu acest prilej au fost trimise invitaţii la zece şcoli, licee şi universităţi, de a desemna un grup de maximum 30 de elevi sau studenţi, care vor putea să viziteze instanţele constănţene. Ei vor face un tur în arhivele instituţiei, vor putea asista la şedinţele de judecată şi se vor întîlni cu magistraţii şi grefierii. Ziua europeană a justiţiei civile a fost creată la iniţiativa Consiliului Europei şi are ca scop familiarizarea cetăţenilor cu aspectele specifice activităţii de judecată. Evenimentul este menit să scoată în evidenţă problematica justitiei civile, “să stîrnească interesul prin intermediul campaniilor de informare şi de sensibilizare şi să le faciliteze cetăţenilor o mai bună înţelegere a modului în care sistemul juridic funcţionează în practică”. Manifestările de tipul “porţilor deschise” au loc în fiecare an, pe data de 25 octombrie, în urma hotărîrii luate de Consiliul Superior al Magistraturii.