Ca în fiecare an, pe 31 mai, armata sărbătoreşte Ziua Geniştilor Militari, prima unitate de acest gen a armatei române fiind înfiinţată cu 149 de ani în urmă, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Ca urmare a procesului de reorganizare şi restructurare a armatei de-a lungul timpului, structurile armei geniu au fost regîndite pentru a putea răspunde noilor cerinţe interne şi internaţionale. În prezent, acestea includ două brigăzi, o bază de instrucţie pentru trupele de geniu, aflată în subordinea Şcolii de Aplicaţie pentru Geniu şi Căi Ferate ”Panait Donici”, un regiment de geniu-aviaţie, în structura Statului Major al Forţelor Aeriene, precum şi subunităţi de geniu în organica unităţilor şi marilor unităţi operaţionale. Prin participarea la misiuni internaţionale, militarii genişti şi-au adus o însemnată contribuţie la efortul de integrare a României în NATO. La nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Dobrogea” al judeţului Constanţa există o grupare de pirotehnişti, militari specializaţi în asanarea terenului de muniţie neexplodată (descoperirea şi ridicarea muniţiei neexplodate din locurile unde aceasta se găseşte şi transportul ei în locuri special amenajate pentru a fi distrusă). În judeţul Constanţa, anul trecut, pirotehniştii au avut 41 de intervenţii de acest gen, iar în primele cinci luni ale acestui an au fost descoperite 50 de proiectile de artilerie, 3 bombe de aruncător, 14 grenade de mînă defensive, 52 de cartuşe de infanterie. Toată cantitatea de muniţie a fost transportată la începutul acestei săptămîni în judeţul Buzău şi distrusă pe 28 mai, în poligonul „Stîlpu”.
Pentru a preîntîmpina pericolele, militarii genişti sfătuiesc persoanele care descoperă muniţie să nu atingă proiectilele cu mîna sau cu alte obiecte, să nu lovească sau să mişte muniţia indiferent dacă aceasta se află în pămînt sau la suprafaţă, să nu introducă muniţia în foc, să nu demonteze sub nici o formă focoasele sau alte părţi componente, să nu ridice, transporte sau să ducă în încăperi/locuinţe proiectilele descoperite. De asemenea, copiii trebuie supravegheaţi pentru că sînt cei mai tentaţi să se joace cu muniţia găsită accidental.