Un apel la păstrarea amintirii. Pe fondul sunetului sirenelor şi prin respectarea a două minute de reculegere, în memoria celor şase milioane de victime evreieşti ale nazismului, în cel de al Doilea Război Mondial, Ziua Holocaustului a fost marcată în Israel, luni, la ora locală 10.00. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a denunţat duminică, la începerea acestor comemorări, o indiferenţă din partea lumii faţă de ameninţările Iranului la adresa Israelului. “Nu auzim protestele pe care am putea să le auzim. Lumea îşi continuă existenţa ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, în timp ce Iranul îşi intensifică eforturile pentru a se dota cu arme nucleare şi ameninţă să şteargă Israelul de pe hartă”, a declarat acesta. Premierul Netanyahu a făcut acest declaraţii la Memorialul Yad Vashem din Ierusalim, consacrat studierii şi amintirii Holocaustului, cu ocazia unei ceremonii în timpul căreia au fost aprinse şase lumânări, simbolizând cele şase milioane de victime ale genocidului.
Posturile de radio israeliene au consacrat, luni, toate emisiunile lor unor mărturii asupra ororilor Holocaustului. Au fost prevăzute şi ceremonii în kibbutz-urile Yad Mordehai şi Lohame Haguetaot, create de supravieţuitori ai genocidului nazist. În prezent, în Israel trăiesc aproximativ 207.000 de supravieţuitori ai Holocaustului, majoritatea în vârstă de 80 de ani, adesea fără posibilitatea de a se întreţine singuri.
Despăgubiri băneşti. Supravieţuitorii Holocaustului români şi bulgari nu au primit încă indemnizaţia lunară stabilită printr-o hotărâre a Înaltei Curţi de Justiţie, din noiembrie 2009, în valoare de 1.882 de shekeli (aproximativ 364 de euro), potrivit unor ONG-uri citate de “Jerusalem Post” în ediţia online. Potrivit acestei hotărâri, supravieţuitori ţinuţi în închisori din România şi Bulgaria în timpul Holocaustului sunt consideraţi ca supravieţuitori ai Holocaustului şi sunt îndreptăţiţi la indemnizaţii din partea Ministerului Finanţelor, prin intermediul Autorităţii pentru acordarea unor beneficii supravieţuitorilor Holocaustului. Organizaţia Aviv Lenitzoley Shoah, o asociaţie de avocaţi şi volutari care are ca scop să se asigure că supravieţuitorii Holocaustului primesc beneficiile la care au dreptul, a anunţat că numeroşi supravieţuitori nu au primit încă indemnizaţiile, după cinci luni de la pronunţarea hotărârii. Un supravieţuitor orb, David Nissim, care locuieşte în Nahariya şi care trăieşte doar din acest tip de indemnizaţii, aşteaptă să primească această sumă la care este îndreptăţit ca supravieţuitor al Holocaustului din România. Un voluntar din cadrul organizaţiei a obţinut pentru acesta un grant în valoare de 4.000 de shekeli (circa 795 de euro) pentru acoperirea unor cheltuieli medicale şi a completat o cerere din partea acestuia pentru a fi recunoscut ca supravieţuitor al Holocaustului. Ministerul Finanţelor a declarat că acest caz este procesat şi un răspuns va fi oferit în decurs de o lună. Ministerul a mai precizat că, în prezent, analizează peste 4.000 de solicitări depuse în baza hotărârii Înaltei Curţi, zeci de astfel de solicitări primind răspunsuri pozitive.
Creşterea antisemitismului. Comemorarea survine într-un context îngrijorător al creşterii actelor antisemite. Potrivit unui institut israelian de cercetări asupra antisemitismului, numărul incidentelor antisemite în lume a crescut în 2009 cu 100%, în raport cu anul precedent. În raportul său anual asupra drepturilor omului publicat în martie, Guvernul american a anunţat că în 2009 formele tradiţionale şi noi ale antisemitismului au continuat să progreseze în lume, înregistrând un moment de vârf în timpul conflictului din Fâşia Gaza, în timpul iernii 2008-2009.