Pentru a marca Ziua Internaţională a Drepturilor Copiilor, Salvaţi Copiii România a organizat, ieri, o întâlnire-dezbatere pe tema îmbunătăţirii funcţionării şi creşterii relevanţei Consiliilor Elevilor în afirmarea dreptului la opinie şi participare. Cu această ocazie a fost lansat Ghidul cu Instrucţiuni de utilizare pentru Consiliile Elevilor, la 20 de ani de la adoptarea Convenţiei ONU cu privire la Drepturile Copilului de către Parlamentul României. “Dreptul la participare la luarea deciziilor care îi privesc este unul dintre drepturile fundamentale ale copiilor, pentru că de el depind dezvoltarea ulterioară ca adult, asumarea responsabilităţilor şi forţa de a avea propriile opinii. În cele două decenii de existenţă în România, Salvaţi Copiii a încurajat constant implicarea elevilor în deciziile luate de şcoală”, a declarat preşedintele executiv al Salvaţi Copiii, Gabriela Alexandrescu. Dreptul copilului de a-şi exprima opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte, inclusiv educaţia, garantat de Convenţie, este asigurat într-un cadru legiferat încă din anul 2005, prin constituirea Consiliilor şcolare.