„Ziua Internaţională a Mării Negre” la Universitatea Maritimă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Ziua Internaţională a Mării Negre” la Universitatea Maritimă

Politică 30 Octombrie 2009 / 00:00 429 accesări

Cu ocazia „Zilei Internaţionale a Mării Negre”, Universitatea Maritimă din Constanţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa şi Şcoala Ferdinand organizează, astăzi, începînd cu ora 10.00, în Aula „Gavrila Rican” a Universităţii Maritime din Constanţa (UMC), cea de-a III-a ediţie a concursului regional cu tema „Vapoare pe Marea Neagră”. Concursul se va desfăşura pe 3 secţiuni organizate pentru elevi: Pictură, Machete, Creaţie Literară şi o Sesiune de Comunicări Ştiinţifice pentru cadrele didactice preuniversitare, universitare şi studenţi ai UMC cu tema „Calitatea şi Monitoring-ul Mediului Înconjurător”. Şi-au anunţat participarea elevi şi profesori din învăţămîntul preuniversitar din judeţele Constanţa, Călăraşi, Tulcea, Brăila, Covasna, Vrancea, Neamţ, Olt, studenţi şi cadre didactice din UMC. Lucrările vor fi donate în scop caritabil unor instituţii precum spitale, centre de copii iar pentru cele cu valoare artistică mare se va realiza o licitaţie (2/3 din suma licitată va fi direcţionată autorului şi profesorului coordonator şi 1/3 din suma va fi donată în scop caritabil). Invitaţi de onoare ai acestui eveniment sînt reprezentanţi de la Prefectura Constanţa, Primăria Constanţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Garda de Mediu Constanţa, Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa.



12