Cu ocazia aniversării a 161 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa organizează o serie de activităţi sportive şi pentru public. Concursul sportiv „Cupa Jandarmeriei, 161 de ani\" a angrenat peste 200 de jandarmi din Constanţa, Neptun, Medgidia şi Cernavodă, care evoluează, pe echipe, la fotbal în sală. Întrecerile, care au debutat pe 23 martie, se vor încheia pe 31 martie, cu premierea câştigătorilor. Un alt concurs, de tir sportiv, şi-a desemnat deja câştigătorul, în persoana plt. adj. Gheorghe Dragoş. Ca în fiecare an, la începutul lunii aprilie, IJJ Constanţa va organiza „Ziua Porţilor Deschise”, acţiune la care şi-au anunţat participarea peste 200 de elevi constănţeni. Programul dedicat oaspeţilor cuprinde exerciţii demonstrative, o expoziţie cu tehnică de luptă, vizionarea unui film de prezentare în clubul unităţii şi vizitarea Sălii Tradiţiilor, unde a fost pregătită o colecţie cu arme de epocă, puse la dispoziţie de directorul filialei Constanţa a Muzeului Militar Naţional, Costin Scurtu. Manifestarea va avea loc pe 1 aprilie, începând cu ora 11.00. Pe 3 aprilie, conducerea IJJ Constanţa va depune o coroană de flori la Cimitirul Eroilor Revoluţiei, la mormântul sublocotenentului erou Napoleon Stroe, jandarm căzut în decembrie 1989. Garda de onoare va fi constituită dintr-o grupă a Detaşamentului Mobil, iar preotul militar Laurenţiu Cristinel Oprea va oficia o ceremonie religioasă. Manifestările se vor încheia pe 4 aprilie, la ora 9.00, când se va arbora Drapelul Naţional, în acordurile Imnului de Stat, în prezenţa angajaţilor unităţii. Ceremonialul va continua cu citirea mesajelor conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române privind „Ziua Jandarmeriei Române\". Tot luni, cu începere de la ora 09.30, conducerea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa organizează un briefing, cu mass-media acreditată, urmat de o deplasare într-un poligon special, la Mangalia, pentru un Concurs de Tir dedicat presei.