Ziua Libertăţii Presei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ziua Libertăţii Presei

Eveniment 03 Mai 2011 / 00:00 741 accesări

POLITICIENII DESPRE PRESĂ. Jurnaliştii din toată lumea celebrează astăzi Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Evenimentul a fost sărbătorit pentru prima dată în 1994, după ce Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a declarat, la 23 decembrie 1993, data de 3 mai drept Ziua Mondială a Libertăţii Presei. Ideea ca presa să aibă o zi în care să sărbătorească libertatea de a se exprima a fost propusă, în 1991, la Conferinţa Generală UNESCO în cadrul căreia, printr-o rezoluţie referitoare la promovarea libertăţii presei în lume, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice. Senatorul liberal Puiu Haşotti consideră că libertatea individului este în mare măsură întemeiată prin libertatea presei. „După 1989 am obţinut libertate de mişcare şi dreptul la opinie. Libertatea presei exprimări libertatea civică într-o societate. Sunt de acord ca presa să fie 100% liberă, să nu fie influenţată în vreun fel. De aceea, propun o lege a libertăţii presei, dar care să fie elaborată de organizaţiile de presă şi să fie înaintată Parlamentului, pentru că o lege iniţiată de parlamentari ar avea influenţa politicului. Libertatea presei asigură propria mea libertate!”, a declarat Haşotti. La rândul său, deputatul PNL Gheorghe Dragomir consideră că presa trebuie să redea atât lucrurile bune cât şi cele rele. „Nu vreau să-mi închipui o lume fără presă!”, a declarat Dragomir. La r\\ndul lui, senatorul PDL Mircea Banias îi felicită pe jurnalişti pentru activitatea lor şi se declară un prieten al acestora. „Libertatea presei trebuie s-o asigurăm cu toţii”, crede parlamentarul PDL. De aceeaşi părere este şi deputatul PSD Eduard Martin, care vede libertatea presei ca baza unei societăţi democratice. „Presa din România trebuie să demaşte manevrele guvernării portocalii pentru ca românii să poată vota liber”, a susţinut social democratul. Reprezentant al societăţii civile, preşedintele Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO), Florentin Scaleţchi, a declarat că presa trebuie lăsată să-şi facă datoria. „Presa ar trebui să fie câinele de pază al oricărei societăţi democratice. Însă, din păcate, a devenit un obicei să se arunce cu lături în ea de fiecare dată când devine incomodă. Nu ştiu dacă există vreun aşa-zis mogul de presă sau jurnalist care să nu cunoască drumul către DNA sau Parchet”, a declarat preşedintele OADO.

PRESĂ PARŢIAL LIBERĂ. Un raport privind libertatea presei în 2011, întocmit de Freedom House, relevă că în ţara noastră şi în alte 64 de ţări, printre care Republica Moldova, Serbia şi Ucraina, presa este doar parţial liberă. Acelaşi raport dezvăluie că libertatea presei este la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani şi numai unul din şase oameni au acces la o presă liberă şi independentă.



12