În premieră națională, turcii din România sărbătoresc, în 5 iunie, Ziua Limbii Turce. Cu această ocazie, Uniunea Democrată Turcă din România (UDTR) va organiza la Constanţa o serie de manifestări culturale la sfârșitul acestei săptămâni. Evenimentele vor debuta vineri, 9 iunie, la ora 11.00, în Sala „Remus Opreanu" a Consiliului Județean Constanța, cu Concursul Naţional „Frumoasa mea limbă maternă”, organizat de Ministerul Educației Naționale, în parteneriat cu UDTR. Manifestări mult mai ample au loc sâmbătă, 10 iunie, de la ora 11.00, când debutează parada costumelor tradiţionale turceşti. Marșul se desfășoară pe traseul: Prefectură - bulevardul Ferdinand - Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa - Casa de Cultură. De la ora 16.00, în Sala Mică a Casei de Cultură din Constanţa va începe un spectacol de dansuri şi cântece tradiţionale turceşti. În debutul spectacolului, preşedintele UDTR, Osman Fedbi, va înmâna plachete omagiale unor personalităţi din spaţiul public, care prin activitatea lor au contribuit la promovarea limbii, culturii turce şi a imaginii etnicilor turci din România.
CUM A FOST INSTITUITĂ SĂRBĂTOAREA
Ziua Limbii Turce a fost instituită după ce Parlamentul României a adoptat Legea nr. 223 din 17 noiembrie 2016. Conform actului normativ iniţiat de deputatul Iusein Ibram, anual, cu prilejul Sărbătorii Zilei Limbii Turce, în localităţile în care trăiesc membri ai comunităţii turce se organizează manifestări culturale dedicate acestui eveniment. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale interesate pot oferi sprijn logistic şi financiar, după caz, în organizarea manifestărilor dedicate acestei zile. De asemenea, atât Societatea Română de Radiodifuziune, cât şi Societatea Română de Televiziune pot include în programele lor emisiuni ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători. Conform articolului 3 al Legii nr. 223 din noiembrie 2016, în instituţiile în care se predă limba turcă, în ziua de 5 iunie, se pot organiza manifestări dedicate acestei sărbători.