Ziua Marinei Române constituie, anual, un prilej pentru constănţeni, dar şi pentru turiştii aflaţi pe litoral, să se bucure, cu mic şi mare, de festivităţile pregătite de autorităţile locale. Suita de acţiuni dedicate zilei de 15 august s-a încheiat sîmbătă seară, cu un spectacol de neuitat, pe scena amplasată în aer liber, în parcarea de la Poarta 1. Startul concertelor de Ziua Marinei a fost dat de către premiata fanfară militară a Marinei Române. Din piaţa străjuită de statuia poetului exilat la Tomis, Ovidius, fanfara militară a pornit spre Poarta 1, unde a cîntat timp de o oră pentru cei prezenţi în număr mare, în spaţiul special amenajat. Spectatori din toate generaţiile au apreciat prestaţia fanfarei, vădit încîntaţi de spectacolul oferit de Primăria Municipiului Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa, Prefectura Judeţului Constanţa, Statul Major al Forţelor Navale şi Administraţia Porturilor Maritime Constanţa.
Startul petrecerii de sîmbătă seară a fost dat însă de Biu Marquetti & Band. Cea mai îndrăgită solistă cubaneză din România a adus ritmurile latino pe scena amplasată în Poarta 1. Biu Marquetti i-a invitat pe scenă pe cei mai mici dintre spectatori, lucru care a confirmat ceea ce spuse mai înainte exotica solistă: „În România se dansează pe muzică cubaneză”. Melodii ale celebrului Compay Segundo, „Comandante Che Guevara” şi piese din folclorul cubanez au făcut parte din repertoriul solistei Biu Marquetti, „acompaniată“ coregrafic de două dansatoare, o româncă şi o cubaneză. Interpreta a fredonat şi cîteva versuri din piesa Ilenei Sărăroiu, „Dar-ar naiba-n tine dragoste“, spre deliciul spectatorilor. Folclorul cubanez a fost adus pe scena de la Poarta 1 cu un număr spectaculos, cu torţe aprinse. Show-ul cubanezei care a făcut parte din grupul Mandinga şi al trupei sale, formată la începutul lui 2009, din Gustavo Alcantara din Peru (pian şi backing vocals), Raubel Torres din Cuba (bas), Gilberto Ortega - Cuba (tobe şi ţimbal), Fabian Sanchez din Columbia (percuţie), Carlos Sanchez (clape) şi Deni Ramirez din Cuba (percuţie) a fost pe placul tuturor. Cei mai privilegiaţi au fost, însă, cei mici, care au avut ocazia să danseze pe scenă alături de Biu Marquetti & Band. „Îmi place mult Constanţa. Este un oraş mic, dar este extrem de frumos“, le-a declarat celor prezenţi Biu Marquetti.
Piesele celebre ale anilor ’70 au răsunat în parcarea din Poarta 1
După prestaţia de excepţie a cubanezilor, gazda manifestării, cunoscuta realizatoare şi producătoare TV Gabriela Bădilă, a anunţat intrarea în scenă a trupei britanice Eruption. Nostalgicii anilor ’70 au avut posibilitatea de a asculta live hiturile grupului Eruption, din rîndul căruia s-a remarcat solista jamaicană Precious Wilson. Alături de Eruption, publicul a fredonat melodii celebre precum „One Way Ticket” sau „I Can’t Stand the Rain“, „Raising To My Family“, „If I Loved You Less”. Show-ul Eruption s-a încheiat cu un bis al piesei „One Way Ticket” şi a fost urmat de o… erupţie de lumină şi culoare. Focurile de artificii care au luminat cerul aproximativ 15 minute au făcut deliciul celor prezenţi în parcarea de la Poarta 1.
După spectaculosul moment, pe scenă a urcat trupa VH2. Într-o formă de zile mari, solistul formaţiei, Gabriel Cotabiţă, a cîntat cunoscutele piese ale trupei care aniversează, anul acesta, şapte ani de existenţă, dar şi melodii de pe noul album, care va fi gata în această toamnă. Organizatorii s-au întrecut pe sine la această ediţie a Zilei Marinei, oferindu-le spectatorilor de toate vîrstele recitaluri de excepţie. „În fiecare an, pe 15 august, dorim ca lumea să se simtă bine, să petreacă clipe frumoase şi să-şi aducă aminte de marinari şi de Ziua Marinei Române. Întotdeauna am încercat să aducem muzică bună şi dovada este că lumea se bucură, cîntă şi dansează“, a precizat directorul Direcţiei Organizare Evenimente şi Relaţii Internaţionale din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa, Petrică Munteanu.