Accesul maşinilor în zona peninsulară a Constanţei este interzis, astăzi, începînd cu ora 6,00 şi pînă după miezul nopţii, cînd se vor termina manifestările organizate cu prilejul Zilei Marinei. În aceste condiţii, poliţiştii recomandă conducătorilor auto să evite zona Peninsulară, accesul fiind închis pe strada Elisabeta, strada Remus Opreanu şi bulevardul Marinarilor. Ca în fiecare an, la festivităţi se aşteaptă să participe un număr mare de turişti şi constănţeni, motiv pentru care poliţia constănţeană a luat măsuri speciale. Pentru fluidizarea traficului rutier şi pietonal vor fi mobilizaţi peste 60 de agenţi ai Serviciului Poliţiei Rutiere (SPR) Constanţa. Poliţiştii vor acţiona în colaborare cu jandarmii şi cu agenţii comunitari, totodată fiind pregătite pentru a interveni toate efectivele de ordine publică şi lucrătorii Detaşamentului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale (DIAS). Manifestările ce se desfăşoară pe faleza Comandamentului Flotei vor începe la ora 10.00, fiind invitaţi preşedintele Traian Băsescu, premierul Călin Popescu Tăriceanu, miniştri. Invitaţii oficiali vor fi întîmpinaţi cu onorul gărzii militare şi cu muzică de fanfară. Vor urma apoi ridicarea pavilionului la catargul din dreptul Comandamentului Flotei, precum şi a pavilionului şi a marelui pavoaz la bordul navelor din dispozitiv, acţiuni urmate de intonarea imnului de stat şi de tragerea a 21 de salve de salut. Autorităţile locale estimează că, în zona falezei Comandamentului Flotei şi a Portului Tomis se vor afla peste 50.000 de spectatori. Din comitetul de organizare a manifestărilor prilejuite de Ziua Marinei fac parte Prefectura, Consiliul Judeţean, Primăria Constanţa, Comandamentul Flotei, Administraţia Porturilor Maritime, Autoritatea Navală Română, Administraţia Canalelor Navigabile, Sindicatul Liber al Navigatorilor, Liga Navală Română, Direcţia pentru Sport Judeţeană şi Fundaţia Sportin.