Ziua Mondială a Siguranţei la Locul de Muncă, marcată de îngrijorări legate de criza mondială

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ziua Mondială a Siguranţei la Locul de Muncă, marcată de îngrijorări legate de criza mondială

Justiție 29 Aprilie 2009 / 00:00 363 accesări

În fiecare an, pe data de 28 aprilie, este marcată Ziua Mondială a Siguranţei la Locul de Muncă. Avînd în vedere că statisticile Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) arată că annual mor mii de persoane, iar alte zeci de mii sînt victime ale accidentelor la locul de muncă, Ziua Mondială a Siguranţei la Locul de Muncă este marcată pe toate continentele, prin organizări de evenimente care să atragă atenţia asupra \"tragediilor umane\". În acest an, reprezentanţii OIM s-au concentrat mai mult pe discursuri care încurajează crearea de strategii şi adaptări la criza financiară care afectează şi piaţa muncii. \"Trebuie să fim vigilenţi în special la aplicarea unor strategii pentru adaptare şi revenirea din criza economică, dar nu trebuie să ignorăm viaţa umană şi siguranţa la locul de muncă\", a afirmat directorul general al OIM, Juan Somavia. Programul OIM SafeWork estimează că aproximativ un milion de angajaţi au suferit accidente la locul de muncă şi peste 5.500 mor, anual, din cauza acestora sau a bolilor dezvoltate la serviciu. SafeWork mai arată că actuala criză economică are un impact major asupra siguranţei muncii şi a sănătăţii la locul de muncă. \"Ne aşteptăm ca numărul accidentelor şi al bolilor la locul de muncă, precum şi cel al îmbolnăvirilor din cauza şomajului, să crească în contextul actualei crize economice. Scăderea puterii de cumpărare va compromite şi capacităţile inspectorilor muncii, a serviciilor de sănătate şi, implicit, a stabilităţii locului de muncă\", a afirmat şi directorul SafeWork, Sameera Al-Tuwaijri. În acest an, pe 28 aprilie au fost organizate conferinţe, expoziţii, ateliere, marşuri şi comemorări în localităţile importante de pe toate continentele. Tema evenimentelor din acest an a fost \"Sănătatea şi viaţa la muncă: Un drept uman de bază\".

Taguri articol


12