Convenţia asupra zonelor umede, semnată la Ramsar, în Iran, în 1971, este un tratat interguvernamental care stabileşte cadrul acţiunilor naţionale şi cooperării internaţionale pentru conservarea şi utilizarea raţională a zonelor umede şi a resurselor pe care acestea le oferă. În prezent, există 150 de părţi contractante care au înscris pe lista Ramsar peste 1.600 zone umede de importaţă internaţională, avînd o suprafaţă totală de 145 milione de hectare. De la aderarea României (1991) şi pînă în prezent, cinci regiuni din ţară au fost desemnate site-uri Ramsar: Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării” (în 1991) şi Balta Mică a Brăilei (în 2001), Lunca Mureşului (judeţele Arad şi Timiş), Complexul Piscicol Dumbrăviţa (judeţul Braşov) şi Lacul Techirghiol (judeţul Constanţa, 1996). Bazinul hidrografic Dobrogea Litoral deţine trei astfel de zone: Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării”, Balta Mică a Brăilei şi Lacul Techirghiol. „Desemnarea unei zone umede ca site Ramsar este o recunoaştere a importanţei acestor zone ca resurse de mare valoare economică, naturală, ştiinţifică şi a rolului lor multiplu în menţinerea calităţii mediului prin controlul inundaţiilor, aprovizionarea stratului subteran de apă, stabilizarea ţărmurilor şi protecţia împotriva furtunilor, retenţia nutrienţilor şi sedimentelor, atenuarea schimbărilor climatice, purificarea apei, menţinerea biodiversităţii”, a declarat purtătorul de cuvînt al Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral, Cătălin Anton. Ţările semnatare ale Convenţiei trebuie să ţină cont de angajamentele luate pe plan internaţional, privind conservarea şi gestionarea raţională a acestor zone. România va găzdui, în prima parte a anului 2012, cea de-a unsprezecea reuniune a Conferinţei Părţilor la Convenţia de la Ramsar asupra zonelor umede de importanţă internaţională. Decizia a fost luată cu ocazia celei de-a zecea reuniuni a Conferinţei Părţilor, care a avut loc în toamna anului 2008, la Changwon, în Coreea de Sud. Conferinţa Părţilor la Convenţia de la Ramsar este organismul în care cele 158 de state contractante stabilesc modalităţile de punere în aplicare a prevederilor acestui acord internaţional important în cadrul eforturilor de protejare a mediului în lume.