Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor

Externe 15 Noiembrie 2015 / 18:50 755 accesări

Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulație este marcată în 2015, pe 15 noiembrie, în a treia duminică a lunii. Tema propusă pentru 2015 este "E timpul să ne amintim - Spune NU crimelor de pe șosele! (It's time to Remember - Say NO to Road Crime!)", potrivit site-ului www.worlddayofremembrance.org. La inițiativa RoadPeace (organizație caritabilă din Marea Britanie, ce acordă asistență victimelor accidentelor rutiere), prin Rezoluția privind ameliorarea siguranței rutiere, adoptată la 26 octombrie 2005, Organizația Națiunilor Unite a stabilit ca a treia duminică din luna noiembrie să fie desemnată Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulație, pentru a semnala faptul că acest fenomen a devenit îngrijorător. Prin instituirea acestei zile se urmărește atragerea atenției asupra faptului că imprudența în trafic poate pune în pericol viața, sănătatea și banii. În această zi, guvernele, ONG-urile și alte instituții ale statului din țările lumii sunt chemate să promoveze atenția în trafic prin activități care au drept scop sensibilizarea tuturor participanților la trafic cu privire la respectarea normelor rutiere în circulația pe drumurile publice, dar și conștientizarea impactului social și al costurilor pe care le presupun accidentele rutiere.

Taguri articol


12