Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulație se marchează în 2016 la 20 noiembrie, a treia duminică a lunii. Tema propusă pentru 2016 este ''De la comemorare globală la acțiune globală pe perioada unui deceniu'', potrivit site-ului www.worlddayofremembrance.org.
Această temă se referă la apelul din cadrul pilonului 5 al planului global pentru ''Deceniul de Acțiune pentru Siguranța Rutieră 2011-2020'', pentru îmbunătățiri atât de necesare în deciziile ce trebuie luate în urma unui accident, în vederea salvării de vieți și a reducerii severității impactului, precizează site-ul amintit. Totodată, aceste acțiuni dezvoltă sisteme de îngrijire a traumelor și de bune practici în spitale, de asigurare a calității actului medical, de reabilitare rapidă a accidentaților și de sprijinire a răniților și a familiilor victimelor accidentelor de circulație.
La inițiativa RoadPeace (organizație caritabilă din Marea Britanie, ce acordă asistență victimelor accidentelor rutiere), prin Rezoluția privind ameliorarea siguranței rutiere, adoptată la 26 octombrie 2005, Organizația Națiunilor Unite a stabilit ca a treia duminică din luna noiembrie să fie desemnată Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor de circulație, pentru a semnala faptul că acest fenomen a devenit îngrijorător.
Prin instituirea acestei zile se urmărește atragerea atenției asupra faptului că imprudența în trafic poate pune în pericol viața, sănătatea și banii. În această zi, guvernele, ONG-urile și alte instituții ale statului din țările lumii sunt chemate să promoveze atenția în trafic prin activități care au drept scop sensibilizarea tuturor participanților la trafic cu privire la respectarea normelor rutiere în circulația pe drumurile publice, conștientizarea impactului social și a costurilor pe care le presupun accidentele rutiere, a riscurilor la care sunt expuși conducătorii tineri și promovarea acțiunilor legate de factori-cheie, inclusiv conducerea sub influența alcoolului, depășirea vitezei legale impuse pe un anumit sector de drum public, depășirea neregulamentară sau neacordarea priorității de trecere vehiculelor sau pietonilor care au acest drept, nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță și căștile de protecție, precum și chestiuni legate de infrastructura rutieră.
În 2011, pentru a aduce în atenția tuturor importanța fenomenului, au fost lansate ''Deceniul de Acțiune pentru Siguranța Rutieră 2011-2020'' și, totodată, apelul pentru organizarea unor acțiuni semnificative pentru marcarea Zilei mondiale de comemorare a victimelor accidentelor de circulație, fiind stabilit, în acord cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS), un motto pentru întreaga decadă: ''Să facem deceniul 2011-2020 să-și amintească!''.
Potrivit OMS, 3.400 de oameni mor în fiecare zi pe drumurile din întreaga lume și zeci de mii de persoane sunt afectate pentru tot restul vieții. La nivel mondial, în fiecare an, 1,2 milioane de persoane își pierd viața în trafic, lăsând în urmă familii și comunități distruse, majoritatea fiind tineri. Impactul unor astfel de evenimente este devastator, iar responsabilitatea de a salva vieți pe șosea privește atât individul, cât și colectivitatea.
În România, potrivit Asociației Victimelor Accidentelor de Circulație, zilnic pe șosele își pierd viața 5-6 persoane, 80% dintre accidente fiind produse în mediul urban, iar 60% sunt din cauza traversărilor neregulamentare, se arată pe site-ul asociației, www.avacromania.ro.