Ziua mondială de luptă împotriva exploatării sexuale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ziua mondială de luptă împotriva exploatării sexuale

Social 04 Martie 2017 / 09:23 1238 accesări

Ziua mondială de luptă împotriva exploatării sexuale este marcată anual, la 4 martie, pentru a atrage atenția asupra pericolului pe care îl prezintă acest flagel, considerat cea mai gravă formă de încălcare a drepturilor omului. Exploatarea sexuală, o problemă sensibilă și complexă, implică un număr covârșitor de femei și copii, continuând să fie o realitate îngrijorătoare la nivel mondial. Aceasta reprezintă o amenințare pentru libertatea, integritatea fizică și psihică și demnitatea persoanei, iar actele de violență și abuz reprezintă uneori un pericol chiar pentru viața celor care le cad victime. Din punct de vedere statistic, aproximativ unul din cinci copii din Europa ajunge să devină victimă a unui act de violență sexuală manifestat sub diverse forme — incest, abuz, pornografie, prostituție. Anual se înregistrează peste trei milioane de victime ale abuzului sexual, iar în traficul cu ființe umane circa jumătate de milion sunt femei, potrivit http://www.journee-mondiale.com.

Organizațiile neguvernamentale din întreaga lume folosesc această zi pentru mobilizarea, educarea și informarea organelor decizionale, instituțiilor de profil și a publicului, în special al femeilor și copiilor care provin din medii defavorizate, asupra creșterii fenomenului exploatării sexuale, asupra pericolelor cu care se pot confrunta.

Ziua mondială de luptă împotriva exploatării sexuale a fost marcată pentru prima dată la 4 martie 2009 la inițiativa asociației non-guvenamentale GIPF — "Groupe International de Paroles de Femmes", sub patronajul președintei Célhia de Lavarene, fondatoare a STOP (''Stop Trafficking Of People''). Atunci a fost organizată, la Paris, o conferință internațională "Prima ediție a Zilei mondiale de luptă împotriva exploatării sexuale", la care au participat experți internaționali și reprezentanți din numeroase țări, printre care Argentina, Azerbaidjan, Belgia, Coasta de Fildeș, Spania, Franța, așa cum arată www.elunet.org

România a semnat Convenția Consiliului Europei pentru protecția copiilor împotriva exploatării sexuale și a abuzurilor sexuale, la 25 octombrie 2007 și a ratificat-o prin Legea nr. 252/2010.



12