„Ziua Porţilor Deschise” la jandarmi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Ziua Porţilor Deschise” la jandarmi

Justiție 31 Martie 2011 / 00:00 784 accesări

Gruparea de Jandarmi „Mobilă” Tomis Constanţa organizează o serie de concursuri de fotbal, şah şi ping pong pentru a sărbători aniversarea a 161 de ani de la întemeierea Jandarmeriei Române. Manifestările dedicate acestei zile au început pe 28 martie şi se vor încheia astăzi, cu premierea câştigătorilor. Pe 1 aprilie, de la ora 11.00, Gruparea de Jandarmi „Mobilă” Tomis îşi va deschide porţile pentru publicul doritor să vadă exerciţiile demonstrative de autoapărare şi luptă corp la corp, dresajul de câini şi tehnica de luptă din dotarea unităţii, plus spaţiile de antrenament ale jandarmilor. Sala Tradiţiilor va fi şi ea deschisă publicului care va dori să o viziteze. Sâmbătă, 2 aprilie, va avea loc concursul de tir „Cupa Jandarmeriei” în poligonul din apropierea localităţii Cumpăna, care va cuprinde şi o secţiune dedicată reprezentanţilor mass-media. Aceleaşi manifestări organizate cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române vor avea loc şi la sediul Unităţii Speciale 72 Jandarmi Pază şi Protecţie Instituţională Cernavodă „Anghel Saligny”. Pe 1 aprilie, comandantul unităţii, col. Marian Axente, va participa alături de angajaţii unităţii, la ceremonialul ridicării Drapelului Naţional, în acordurile Imnului de Stat, la citirea mesajelor conducerii Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratului General al Jandarmeriei Române. „Ziua Porţilor Deschise” va cuprinde prezentarea unor documentare, fotografii, expuneri privind semnificaţia acestui eveniment, exerciţii demonstrative de arte marţiale şi o expoziţie cu tehnica de luptă. Unitatea va fi vizitată de 60 de elevi din cadrul Grupului Şcolar Energetic Cernavodă.



12