Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” organizează sâmbătă, 30 septembrie, în intervalul orar 09.00-12.00, Ziua Porților Deschise, pentru a prezenta celor interesați oferta educațională a instituției de învățământ liceal din Constanța, precum și spațiile de studiu și de cazare în care îți desfășoară activitatea elevii din clasele IX-XII.
La activitatea de prezentare a colegiului național militar, reprezentanții acestuia îi invită atât pe elevii din clasele de gimnaziu interesați să urmeze cursurile instituției militare de învățământ din Forțele Navale Române, cât și pe părinții și cadrele didactice ale acestora.
Persoanele interesate să participe la Ziua Porților Deschise, la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, sunt așteptate sâmbătă, 30 septembrie, în intervalul orar 08.30-11.30, iar accesul se face prin incinta Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” (Str. Fulgerului, Nr. 1, Constanța).
***
Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” a preluat tradiţiile Liceului Militar „Alexandru Ioan Cuza”, continuatorul Şcolii Copiilor de Marină, înfiinţată prin Înaltul Decret nr. 2408 din 3 octombrie 1881, la Galaţi.
În septembrie 1973, Liceul Industrial de Marină din Constanţa, subordonat Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, a trecut în subordinea Ministerului Apărării Naţionale şi s-a transformat în Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”, cu profil industrial.
În perioada 1973-1998, au absolvit Liceul Militar „Alexandru Ioan Cuza” peste 4.000 de elevi, dintre care 3.600 au fost admişi în instituţiile militare de învăţământ superior.
În anul 2018, în baza Ordinului Ministrului Apărării Naționale MS52/02.04.2018, începând cu data de 15 aprilie 2018 s-a înființat Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, cu sediul în garnizoana Constanța, acesta preluând tradițiile Liceului Militar „Alexandru Ioan Cuza”, continuatorul Școlii Copiilor de Marină, de la Țiglina, înființată prin Înaltul Decret nr. 2408 din anul 1881, în conformitate cu art. 3 din ordin. Colegiul se subordonează Statului Major al Forțelor Navale și are ca misiune de bază pregătirea candidaților care vor accede în instituțiile militare de învățământ universitar și preuniversitar pentru formarea cadrelor militare, în conformitate cu art. 2 din ordin. Reînfiinţarea Colegiului Naţional Militar „Alexandru Ioan Cuza” în garnizoana Constanţa a refăcut tradiţia de aproape 14 decenii a învăţământului liceal militar, începând cu anul școlar 2018-2019. Primul an după reînființare a avut în vedere creșterea calității actului educațional, atragerea unor cadre didactice cu performanțe în pregătire, organizarea unor activități extracurriculare, participarea la activități de pregătire militară și activități specifice la bordul navei-școală „Mircea”.