Liceul de Gastronomie, Restaurante şi Hoteluri „Ing. N. Nejloveanu” organizează miercuri, 9 iulie, ora 10.30 (la Hotel Balada Nej, din bd. 1 Decembrie 1918, nr. 12), Ziua Porţilor Deschise. Activitatea cuprinde dezbaterea cu tema „Educaţia şi Agenţii Economici, Parteneri pentru strategie durabilă a Turismului”. La acţiune vor participa reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţan Constanţa, Consiliului Judeţean Constanţa, Primăriei Municipiului Constanţa, Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor, Asociaţiei de Promovare „Litoral”, agenţilor economici din Constanţa, precum şi a părinţilor şi a elevilor. De asemenea, vor participa şi reprezentanţi ai Centrului European pentru Profesii Culinare (CEPROC) Franţa. Menţionăn faptul că Liceul de Gastronomie, Restaurante şi Hoteluri „Ing. N. Nejloveanu” are un acord de colaborare şi implementare a aquis-ului comunitar cu CEPROC Franţa.