Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a organizat sâmbătă, pentru prima dată, Ziua Porţilor Deschise, ocazie cu care publicul interesat a descoperit elemente de istorie, precum şi de actualitate din activitatea diplomatică a României. Evenimentul, programat între orele 10.00 şi 18.00, a fost promovat în contextul Zilelor Europene ale Patrimoniului, potrivit MAE. De asemenea, în clădirea centrală a MAE, publicul a văzut şi galeria cu portretele miniştrilor de Externe ai României, Sala Hărţilor, precum şi două spaţii reprezentative pentru activitatea diplomatică, Sala „Nicolae Titulescu“ şi Sala „Grigore Gafencu“, numite după doi iluştri şefi ai serviciului diplomatic. Turul a inclus şi vizitarea biroului ministrului Afacerilor Externe, precum şi curtea interioară a MAE, care găzduieşte o expoziţie de artă plastică cu lucrări ale absolvenţilor din cadrul Universităţii Naţionale de Artă din Bucureşti. Conform sursei citate, alte obiective de interes au fost Salonul Alb şi Salonul cu Vitralii, unde vizitatorii au fost invitaţi să doneze cărţi în limba română pentru copiii români din străinătate.