Ziua Portului Constanţa, în Bosnia-Herţegovina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În premieră

Ziua Portului Constanţa, în Bosnia-Herţegovina

Justiție 11 Aprilie 2008 / 00:00 760 accesări

Compania Naţională „Administraţia Porturilor Maritime” (CN APM) organizează, în premieră, pe 14 aprilie, la Brcko, în Bosnia-Herţegovina, o manifestare de promovare externă cu prilejul Zilei Portului Constanţa. Evenimentul se subscrie strategiei de promovare a oportunităţilor şi facilităţilor porturilor maritime româneşti şi reţelei de navigaţie pe apele interne fiind precedat de „Zilele Portului Constanţa la Belgrad”, organizate în în toamna anului trecut, prilej cu care reprezentanţii Portului Brcko şi-au manifestat interesul pentru stabilirea unor relaţii comerciale directe cu partenerii români. „Temele de discuţii, în cadrul manifestării, vor face referire la potenţialul de colaborare dintre Portul Constanţa şi firmele din Bosnia-Herţegovina, urmînd a fi prezentate oamenilor de afaceri şi autorităţilor proiectele de dezvoltare şi oportunităţile de investiţii de pe platformele portuare în contextul dezvoltării cooperării economice dintre România şi Bosnia-Herţegovina, precum şi importanţa Portului Constanţa ca port de tranzit pentru ţările riverane din regiunea Europei de Est”, a declarat conducerea companiei. La eveniment şi-au anunţat participarea Înaltul Reprezentant ONU pentru Bosnia-Herţegovina, Miroslav Laichek, guvernatorul districtului Brcko, Raffi Gregorian, reprezentanţi ai Ministerului pentru Comerţ Exterior şi Relaţii Economice, Ministerului pentru Transport şi Comunicaţii, Camerei de Comerţ a Bosniei-Herţegovina şi ai autorităţilor locale. Brcko, cel mai mare port din Bosnia-Herţegovina, are o capacitate de operare de 1 milion de tone, este situat pe rîul Sava. În prezent este inclus într-un amplu proces de reconstrucţie şi modernizare, autorităţile fiind interesate de privatizarea acestui obiectiv economic, printr-un parteneriat strategic cu un investitor major. Autorităţile şi firmele bosniace caută soluţii pentru dezvoltarea transportului naval către statele europene, ruta Sava - Dunăre - Marea Neagră fiind apreciată drept o reţea majoră de transport pentru dezvoltarea schimburilor comerciale.



12