Un polițist și doi civili au fost uciși și alte 30 de persoane au fost rănite într-un atac cu maşină-capcană care a vizat, miercuri, o secţie de poliţie din oraşul turc Midyat, situat în provincia Mardin din sud-estul ţării, a informat agenţia Anatolia, care a atribuit atacul rebelilor kurzi. Marţi dimineaţa, 11 persoane au murit şi alte 36 au fost rănite într-un atac cu bombă care a avut loc într-un cartier din centrul Istanbulului, în apropiere de Universitate şi de centrul istoric al oraşului. O maşină încărcată cu explozibili a fost detonată de la distanţă, în timp ce un autobuz al poliţiei trecea prin apropiere, potrivit CNN Turk.
Forţele turce de securitate au neutralizat 7.600 de militanţi kurzi din iulie 2015, de când a ieşit din vigoare un acord de încetare a conflictului armat între cele două părţi, a declarat, marţi seară, preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, într-un discurs televizat. ”Organizaţia teroristă Partidul Muncitorilor din Kurdistan a avut cea mai mare înfrângere din istoria ei. Mecanismul cu bombe folosite pentru a diviza naţiunea a explodat în propriile mâini”, a declarat Erdogan, într-un discurs cu ocazia comemorării membrilor forţelor turce de securitate care au murit în confruntări. Mişcarea radicală Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) lansează frecvent atacuri împotriva forţelor turce de securitate. În sud-estul ţării, unde se află majoritatea populaţiei kurde, autorităţile turce au lansat, la finalul anului trecut, o ofensivă de amploare împotriva militanţilor kurzi, care au comis mai multe atacuri teroriste în ţară, după ce acordul de încetare a conflictului armat între cele două părţi a ieşit din vigoare pe 20 iulie 2015. ”Ne vom continua operaţiunile cu determinare”, a promis președintele turc.
PKK susţine că militează pentru obţinerea unui grad mai mare de autonomie în sud-estul ţării, unde trăieşte o majoritate kurdă, dar Turcia o consideră grupare teroristă.
Erdogan a acuzat PKK de comiterea atentatului de marţi dimineaţă de la Istanbul.