Pe 9 decembrie se celebrează „Ziua Supravieţuitorului de Cancer”, eveniment care a devenit deja tradiţie, datorită succesului avut. Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), prin reprezentaţa sa din oraşul de la poalele Tâmpei-Braşov, Asociaţia Bolnavilor de Cancer din România (ABC), în parteneriat cu Centrul Cultural „Reduta”, re-editează, pentru a noua oara consecutiv, evenimentul naţional la Centrul Cultural, printr-un spectacol muzical coregrafic. A fost confirmată participarea a peste 100 de supravieţuitori din Bucureşti, Bacău, Suceava, Bistriţa, Timişoara, Giurgiu, Iaşi, Galaţi, Ploieşti, Cluj, Craiova, dar şi Constanţa, iar din Braşov 150 de persoane. Printre supravieţuitori sunt si copiii monitorizaţi şi susţinuţi de FABC România. „Ei vor fi sărbătoriţi de toţi cei care le sunt alături în lupta cu această cumplită maladie: medici, cadre medicale, reprezentanţi locali ai instituţiilor statului, reprezentanţi ai companiilor farmaceutice, reprezentanţii autorităţilor locale şi naţionale”, spun organizatorii. „Prin acest eveniment marcăm an de an victoria asupra cancerului - o bătălie câştigată dintr-un război, sărbătorindu-i pe cei care au avut curajul şi voinţa de a se angaja în această luptă, făcând eforturi extraordinare pentru a supravieţui bolii pe de o parte, dar şi deficienţelor din sistemul sanitar din Romania şi lipsei unor prevederi legislative care să îi sprijine, pe de altă parte. Considerăm că este o motivaţie pentru cei nou diagnosticaţi, de a se angaja în această luptă şi de a deveni nu numai supravieţuitori, ci chiar învingători”, a declarat preşedintele FABC, Cezar Irimia. El speră ca guvernanţii care vor veni după alegeri să-i ajute, să dea şansa pacienţilor la tratamente moderne. „Tragem un semnal de alarmă, ca principala preocuparea a populaţiei să devină prevenirea şi depistarea în stadiu incipient a bolii, când poate fi tratată şi chiar vindecată.”, a declarat Cezar Irimia. (A.G.)