În cadrul unei conferinţe desfăşurate la Restaurantul Cleopatra din Mamaia, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret (DJST) a anunţat organizarea, pe 2 mai, a Zilei Tineretului, pe plaja complexului Cleopatra, în colaborare cu SC Cleopatra, Loteria Română şi Asociaţia Presei Sportive din Constanţa. Conform directorului executiv al DJST, Elena Frâncu, la eveniment sunt invitaţi toţi tinerii prezenţi în oraşul nostru pe 2 mai, cuvântul cheie al festivităţilor fiind \"împreună\". \"Eu m-am format ca om prin sport, învăţând ceea ce înseamnă spiritul de echipă şi respectul reciproc. Nimic nu poţi face în viaţă singur, aşa că am construit o echipă şi la DJST. Acelaşi lucru trebuie să-l înţeleagă şi tinerii, că fac parte dintr-o echipă mai mare, societatea autohtonă, care doar unită va reuşi să repună România pe drumul cel bun. În acest spirit al unităţii, invit toţi tinerii să vină la evenimentul de pe plaja Cleopatra din staţiunea Mamaia, să se bucure împreună de ziua dedicată lor. Tinerii trebuie să-şi recapte încrederea în ei, în ţara în care au crescut şi în viitorul pe care îl pot avea aici\", a spus Elena Frâncu. Ea a adăugat că DJST va susţine cu 5.000 de lei, fonduri proprii, consumaţia care va fi gratuită pentru participanţi şi închirierea plajei.
PETRECERE PÂNĂ DUPĂ MIEZUL NOPŢII. Festivităţile vor începe la ora 11.00 şi se vor termina după miezul nopţii, a precizat responsabilul cu tineretul din cadrul DJST, Marian Ţuţuianu. Conform acestuia, tinerii vor avea parte pe plaja Cleopatra de diverse concursuri şi surprize, fundalul muzical fiind asigurat de un DJ. De asemenea, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, se doreşte garantarea accesului gratuit pentru tinerii între 14 şi 35 de ani la patru muzee din oraşul nostru: Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Muzeul de Artă Populară şi Muzeul \"Ion Jalea\". În aceeaşi zi, în Medgidia, va fi organizat \"Marşul Pedalelor\", la care sunt invitaţi să participe cicliştii cu spirit tânăr.