Fostul internaţional italian Gianfranco Zola, care ocupă în prezent funcţia de antrenor secund la echipa naţională de tineret a Italiei, a fost desemnat ambasador al Unicef. Zola a debutat la finalul anilor 1980, la Napoli, unde a fost rezerva şi mai apoi succesorul argentinianului Diego Armando Maradona, fapt ce i-a şi adus supranumele de "MaraZola". Gianfranco Zola s-a transferat în 1993 la Parma, pentru ca în 1996 să ajungă în Anglia, la Chelsea, unde a fost coechipier cu Dan Petrescu. Perioada petrecută la gruparea engleză a coincis cu vîrful carierei lui Zola, care a fost desemnat de suporteri cel mai bun jucător din istoria clubului. Tot în acea perioadă Zola a devenit membru onorific al Ordinului Imperiului britanic, în semn de apreciere faţă de spiritul său sportiv. Zola şi-a încheiat cariera în 2005, după un ultim sezon petrecut la Cagliari, iar apoi a devenit membru al staff-ului tehnic al reprezentativei de tineret a Italiei.