Zona Badea Cârţan, înapoi în prezent

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ce se poate face pe un teren părăsit

Zona Badea Cârţan, înapoi în prezent

Eveniment 07 Decembrie 2012 / 00:00 3138 accesări

CIVILIZAŢIE Fosta bază sportivă Badea Cârţan a fost timp de mai mulţi ani obiectul unui litigiu în instanţă între Primăria Constanţa şi cei care au revendicat terenul. În vara acestui an, primarul Radu Mazăre, aflat într-o vizită la clubul de pensionari din zonă, a fost sesizat asupra faptului că respectiva zonă este un adevărat focar de infecţie. „În vară am vorbit cu oamenii şi i-am întrebat ce să le fac pe acest teren. După ce le-am ascultat propunerile, am spus că voi face ca acest loc să devină unul civilizat şi uite că m-am ţinut de cuvânt. Problema revendicărilor ne-a oprit să putem interveni pentru amenajarea zonei. Deja am intrat cu investiţia pe două terenuri private. Proprietarii vor să ne dea în judecată. Va trebui să negociem cu ei să vedem cum ne putem înţelege. Am analizat situaţia juridică a terenurilor şi, în toamnă, ne-am apucat de amenajare. Rezultatul îl vede acum toată lumea”, a declarat primarul Radu Mazăre, ieri, la evenimentul de dare în folosinţă a obiectivelor amenajate în zonă.

REAMENAJARE APRECIATĂ Terenul viran plin de bălării din vară s-a transformat în câteva luni într-un loc de joacă pentru copii, o parcare spaţioasă cu 175 de locuri, o zonă pentru picnic cu spaţiu pentru copii şi un teren de sport. Constănţenii care locuiesc în acest cartier spun că aşteptau transformarea încă de când primarul Radu Mazăre a găsit soluţia pentru reamenajarea zonei. „Avem şi loc de joacă pentru cei mici, ?i locuri de parcare suficiente. E cum nu se poate mai bine”, a declarat Maria, o pensionară care a venit ieri, însoţită de nepoată, la întâlnirea cu primarul. Mazăre le-a transmis constănţenilor că nu a uitat nici de faptul că în vară le-a spus că va încerca să transforme şi sala de sport din zonă într-o piaţă. „Sala este acum la Ministerul Educaţiei. Ar trebui să o luăm la Primărie înainte să facem ceva, la fel cum trebuie să facem şi cu bazinul de înot din apropiere. Acum, preluarea patrimonială pentru investiţii implică multe proceduri pentru că nu mai e ca pe vremea lui Ceauşescu, când dădea din mână şi spunea că acolo face parcare, iar a doua zi se apucau oamenii de lucru. Acum trebuie să vedem al cui este terenul, să luăm avize şi apoi să ne apucăm de treabă. Eu spun că în câteva luni vom avea aici şi o piaţă”, a explicat Mazăre. Proiectul de refacere a zonei a costat în jur de 400 de mii de euro şi încă nu s-a încheiat.



12