Zona euro, altfel spus zero euro

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zona euro, altfel spus zero euro

Economie 30 Octombrie 2015 / 17:04 625 accesări

Declinul preţurilor de consum din zona euro s-a oprit în octombrie, după scăderea de 0,1% înregistrată în luna precedentă, în condiţiile în care Banca Centrală Europeană (BCE) pregăteşte noi măsuri de stimulare a economiei regiunii, potrivit datelor publicate vineri de Eurostat. Astfel, inflaţia din zona euro a atins nivelul zero în luna a zecea, fiind conformă cu aşteptările analiştilor. Totodată, rata şomajului din uniunea monetară a scăzut la 10,8% în septembrie, de la un nivel revizuit de 10,9% consemnat în august, a anunţat Eurostat într-un raport separat. Preşedintele BCE, Mario Draghi, a sugerat la cea mai recentă şedinţă de politică monetară că instituţia ar putea lua noi măsuri de stimulare a economiei, cel mai probabil în decembrie. El a arătat că cererea internă rămâne solidă, dar că există riscuri pentru economie şi inflaţie, generate de încetinirea creşterii în statele emergente, aprecierea euro şi scăderea cotaţiilor petrolului. Reamintim că, pentru a readuce inflaţia aproape de ţinta oficială de aproape 2%, BCE a lansat în martie un program de achiziţii de active în valoare totală de 1.100 miliarde euro. Şase luni mai târziu, instituția a estimat că inflaţia va accelera la 1,7% în 2017, dar riscurile ca prognoza să fie prea optimistă s-au amplificat.

Taguri articol


12