BUGET Consilierii locali din Cernavodă s-au întrunit, luni, pentru a doua oară de la începutul acestui an, în cadrul unei şedinţe. Întrunirea a avut caracter extraordinar şi a avut pe ordinea de zi patru proiecte de hotărâre, care nu au trecut de votul consilierilor la şedinţa din data de 30 ianuarie, dar care, de data aceasta, după câteva ore de dezbateri, au fost adoptate. Primul punct adoptat, dar şi cel mai important, a cuprins bugetul local de venituri şi cheltuieli şi listele de investiţii pentru anul 2012, hotărâre care a trecut cu mai multe modificări.
PUG RECTIFICAT Tot în şedinţa extraordinară, consilierii au reactualizat Planul Urbanistic General (PUG) şi Regulamentul Local de Urbanism, prin includerea în PUG a unor noi cartiere de locuinţe, care s-au construit la Cernavodă în ultima perioadă. O altă hotărâre a consilierilor locali face referire la amenajarea unei piaţete în zona Trust, mai precis pe strada Panait Cerna. Potrivit Primăriei, prin acest proiect se doreşte realizarea unui spaţiu de recreere, proiectul prevăzând repararea scărilor de acces în Zona Trust şi montarea de piatră cubică pe toată suprafaţa piaţetei. Nu vor lipsi spaţiile verzi şi se vor amenaja zone verzi cu gazon, flori şi arbuşti. „Pentru o imagine de ansamblu cât mai frumoasă se vor monta stâlpi de iluminat din fontă. Adiacent spaţiilor verzi, se vor realiza câteva băncuţe semirotunde, tot în zonă urmând a fi amenajată o mică fântână arteziană”, se arată într-o notă a Primăriei.