Actriţa Zsa Zsa Gabor a fost internată într-o clinică din Los Angeles, duminică, pentru o amputare parţială a piciorului drept, în urma unui accident suferit de actriţă în vara anului trecut. Zsa Zsa Gabor, în vârstă de 93 de ani, are mari probleme de sănătate încă din iulie anul trecut, când a căzut şi a suferit o fractură de şold. În urma acestui accident, zona şoldului drept s-a infectat, ţesuturile devenind cangrenoase. După ce medicii au anunţat-o pe venerabila actriţă că va muri dacă nu i se va amputa partea de sub genunchi a piciorului drept, Zsa Zsa Gabor a început să ţipe şi să strige că vrea să îşi petreacă noaptea de Revelion acasă la ea, sărbătorind ca în fiecare an cu şampanie şi caviar. În cele din urmă, Zsa Zsa Gabor a fost internată la UCLA Medical Center, iar intervenţia chirurgicală a fost programată pentru seara de duminică, 2 ianuarie.
Zsa Zsa Gabor a fost victima unui accident de automobil grav în 2002, în urma căruia a rămas parţial paralizată. Actriţa de origine maghiară a suferit şi un atac cerebral, în anul 2005.