Tatăl cântăreţei columbiene Shakira a dezminţit categoric zvonurile care circulă de câteva zile în presa mondenă latino-americană, conform cărora fiica sa ar fi însărcinată. „Am aflat că unele organe de presă confirmă faptul că fiica mea este însărcinată. Este absolut fals”, a declarat William Mebarak într-un comunicat difuzat la Bogota. În revistele columbiene şi mexicane s-a scris recent că interpreta piesei „Loca” ar fi însărcinată în câteva săptămâni cu partenerul ei, fotbalistul Gerard Pique, informaţia fiind apoi reluată în mai multe ţări. Potrivit altor zvonuri, şi ele publicate în presă, cântăreaţa în vârstă de 35 de ani ar suferi de toxoplasmoză, infecţie parazitară care ar complica o eventuală sarcină.
Shakira se află în prezent în Polonia, unde urmăreşte meciurile echipei Spaniei la Euro-2012 şi îl încurajează pe iubitul său Gerard Pique. Vedeta pregăteşte piese noi pentru următorul album şi nu a vorbit niciodată despre presupusa sarcină