Zvonul despre o relaţie cu preşedintele Hollande, combătut la tribunal

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Zvonul despre o relaţie cu preşedintele Hollande, combătut la tribunal

Monden 30 Martie 2013 / 00:00 316 accesări

Actriţa franceză Julie Gayet a depus recent o plângere la Parchetul Paris prin care cere identificarea autorilor unui zvon difuzat pe Internet, potrivit căruia ar fi avut o relaţie cu preşedintele Francois Hollande, a anunţat Vincent Toledano, avocatul său. Această plângere împotriva unui autor necunoscut pentru atingere adusă intimităţii vieţii private şi vizând în mod implicit un blog care ar fi difuzat acest zvon, a fost înregistrată pe 18 martie. “Actriţa de comedie Julie Gayet, al cărei avocat sunt, a însărcinat firma mea de avocatură să urmărească pe plan judiciar difuzarea zvonului răspândit pe Internet care îi atribuie, fără nciun fundament, o relaţie sentimentală cu preşedintele Republicii”, a anunţat avocatul citat într-un comunicat. “Ea înţelege să îi fie respectată viaţa privată şi de familie. Nimic nu justifică punerea sa în discuţie”, a adăugat avocatul Toledano.

Julie Gayet, în vârstă de 40 de ani, a jucat în aproximativ 50 de lungmetraje de cinema, de la roluri de comedie romantică în “Delphine 1-Yvan 0” la roluri de thriller în “Sans laisser de traces” şi dramatice în “Select Hotel”, care i-a adus Premiul Romy-Schneider în 1997. Mamă a doi copii, actriţa şi-a creat o firmă de producţie ce a finanţat filmul “Huit fois debout”, în care joacă rolul principal. În 2012, Julie Gayet a participat la un clip de campanie al lui Francois Hollande, în care îl caracterizează pe candidatul de atunci la preşedinţie drept “un om umil”, “formidabil” şi “care ştie să asculte cu adevărat”. Actriţa militează de curând şi în favoarea căsătoriei pentru toţi.

Taguri articol


12