Trupa rock americană este primul nume mare din industria muzicală internaţională care se va deplasa în Chile, pe 18 mai, pentru a susţine un concert umanitar în beneficiul victimelor cutremurului din 27 februarie, care a devastat această ţară sud-americană.
Billy Gibbons, solistul trupei ZZ Top, a confirmat această informaţie într-o înregistrare video postată pe site-ul trupei sale. ”Lumea întreagă este la curent cu efectele devastatoare cauzate de cutremurul care s-a produs în ţara voastră. Noi ştim însă că spiritul poporului chilian nu poate fi învins şi că acum este mai puternic ca niciodată. Grupul ZZ Top va cânta în Santiago de Chile, pe 18 mai, pe stadionul Movistar. Sperăm să fiţi alături de noi, pentru a petrece împreună o seară specială”, a declarat Billy Gibbons. Un seism cu magnitudinea de 8,8, urmat de un tsunami care a inundat mai multe sate de coastă, a afectat Chile, la 27 februarie, provocând moartea a aproximativ 500 de persoane şi dispariţia altor câtorva sute. Peste 200 de replici au fost înregistrate în Chile, de la cutremurul din 27 februarie.
Înfiinţată în Houston, Texas, în 1970, formaţia ZZ Top este una dintre puţinele trupe rock care şi-au păstrat componenţa originală, pe tot parcursul celor 40 de ani de carieră. Cei trei rockeri texani, Billy Gibbons, Dusty Hill şi Frank Beard, sunt cunoscuţi atât pentru stilul inconfundabil de blues-rock pe care îl cântă, cât şi pentru imaginea lor originală - cei doi chitarişti având un look emblematic, cu bărbi lungi, ochelari de soare şi pălării. Grupul ZZ TOP are la activ 14 albume de studio, primind, de-a lungul anilor, nu mai puţin de 24 de discuri de platină. Numai în Statele Unite, ZZ Top a înregistrat vânzări de peste 20 de milioane de albume. Trupa ZZ Top a fost şi în România, susţinând, în septembrie 2009, un concert la Sala Polivalentă din Capitală.